Odata trecuta euforia declararii independentei, se poate spune ca abia acum incepe adevarata munca, independenta fiind doar prima etapa, cea mai facila, a asa-numitului "Plan Ahtisaari", dupa numele fostului presedinte finlandez Martti Ahtisaari, care a condus echipa de juristi insarcinata cu redactarea documentului. Euforia celor mai nationalisti dintre albanezii kosovari ar putea fi de scurta durata. Planul, acceptat de catre albanezi, dar respins deocamdata de sarbi, impune guvernului de la Pristina serioase obligatii, pe care guvernul kosovar va trebui sa le indeplineasca, sub supraveghere internationala. In acelasi timp, daca vor accepta planul, sarbii si celelalte minoritati ar putea obtine substantiale beneficii politice. Planul Ahtisaari prevedea, intr-o prima etapa, un cadru legal pentru declararea independentei provinciei, independenta care ar trebui urmata de adoptarea de catre parlamentul de la Pristina a unui set de legi menite sa transforme Kosovo intr-o societate multietnica, multiculturala si toleranta. Documentul prevede astfel ca minoritatilor din Kosovo sa li se acorde o mare influenta in majoritatea sectoarelor societatii. Compozitia etnica a provinciei Kosovo este deseori simplificata in mod abuziv in binomul: albanezi 90% - sarbi 10%. In realitate, cei 10%, altfel zis circa 200.000 de persoane, sunt mai degraba un conglomerat disparat de minoritati, in Kosovo mai traind pe langa sarbi si turci, romi, apoi sarbi musulmani, numiti gorani, precum si alti sarbi musulmani care prefera sa fie numiti mai degraba bosniaci. Toti acestia, cu exceptia turcilor, au avut de suferit din cauza purificarii etnice practicate de albanezi dupa detasarea provinciei de Serbia. In virtutea planului Ahtisaari, Kosovo va trebui mai intai sa adopte o constitutie, mecanismul redactarii acesteia fiind foarte precis delimitat. Comisia constitutionala va avea 21 de membri,