"In periplul pe linia frontului dintre NKR si Azerbaijan, de-a lungul satelor fantoma mentinute in ruina, m-a frapat monotonia caselor aproape una cu pamantul si linistea ireala. Liniste care a fost intrerupta de doua ori. Prima oara, radioul care cauta in gol de ceva timp orice muzica, a prins brusc un post in engleza: Abu Dhabi FM.
A doua oara, nu departe de linia frontului, o oaza de acoperisuri colorate si-a anuntat prezenta prin urletele unei muzici stridente. In mijlocul pustiului am dat peste un soi de complex de inchiriat pentru petreceri private: o casa in L, doua terase acoperite, niste camere ca de motel si o piscina. O gasca de adolescenti, imbracati la tinuta de seara in miezul zilei, abia incepusera petrecerea. Era ziua unei fete", scrie jurnalistul Stefan Candea pe blogul de calatorie theblacksea.eu.
"Acelasi sentiment de surpriza l-am incercat cand am cunoscut-o pe Lusine Musayelyan. Optimismul debordant si lipsa de incrancenare sunt suprarealiste in contextul situatiei din regiune. Lusine este ziarista in Stepanakert [...]. Are 25 de ani si a copilarit sub teroarea razboiului. Tatal ei a fost implicat activ in conflict si a fost ucis in lupta. La inceputul anilor ‘90, aproape doi ani Lusine a locuit si a facut scoala in bunkere, sub bombardamentul azer. Sora ei s-a nascut intr-un spital amenajat tot in bunker.
Lusine imi spune ca s-a saturat de ura dintre armeni si azeri si ca regreta ca nu are voie sa viziteze Azerbaijanul. De fapt, nici un armean nu are voie. Are prieteni in Azerbaijan printre ziaristi, cu care se intalneste la diverse seminarii in tari neutre, ca Georgia sau Ucraina".
"Diaspora armeana viziteaza regulat regiunea, o vizita in Karabkh pare a fi similara cu vizita musulmanilor la Mecca. Foarte putini se decid sa si ramana.
Am cunoscut in Shushi, la zece kilometri de Stepanaker
