Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că prelungirea programului de votare la referendumul pentru demiterea preşedintelui, de la ora 7.00 la ora 23.00, este constituţională.
De asemenea, Curtea Constituţională a decis, marţi, cu majoritate de voturi, că articolul 3 din Hotărârea Parlamentului privind stabilirea datei şi a obiectului referendumului pentru demiterea preşedintelui este constituţională, respingând astfel sesizarea PDL. Curtea Constituţională a României a respins, tot marţi, ca neîntemeiată sesizarea PDL asupra dispoziţiilor din hotărârea Parlamentului care prevede că Legislativul va lua act de hotărârea CCR în situaţia în care va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate din legea privind referendumul şi va decide asupra procedurii de urmat. Curtea Constituţională a României a mai decis marţi că stabilirea de către Executiv a programului referendumului printr-o hotărâre de guvern este neconstituţională.
Comunicatul CCR
I. În ziua de 24 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, următoarele sesizări:
1. Obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 63 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
2. Obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 63 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
II. În