Şeful CNMT, Tokes Laszlo, spune că "preşedinţia temporară a lui Crin Antonescu ne amărăşte inimile" şi că în România, "în maniera cea mai scandaloasă, forţele post-comuniste pseudo-liberale ajung la putere", calificând "aroganţă neruşinată" faptul că "Victor Ponta afirmă că secuimea nici nu există", transmite Mediafax.
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a atras atenţia, sâmbătă, în cadrul dezbaterii pe tema "Ungaria şi Europa Centrală se reînnoiesc" de la Universitatea de Vară "Tusvanyos", asupra pericolului "avansării forţelor comuniste în jurul Ungariei şi, implicit, în România".
"În jurul Ungariei suntem martori ai avansării forţelor post-comuniste, iar preşedinţia temporară a lui Crin Antonescu ne amărăşte inimile. Stafiile trecutului bântuie peste tot în Bazinul Carpatic. În România, în maniera cea mai scandaloasă, forţele post-comuniste pseudo-liberale ajung la putere. Suntem martorii unei restaurări contrarevoluţionare şi nu-i de mirare că oamenii întorc spatele partidelor politice, din cauză că partidele întorc spatele oamenilor. Acesta este mediul în care noi trebuie să facem politică şi nu e o sarcină simplă", a afirmat Tokes Laszlo, citat de Mediafax.
El a spus că acest proces a luat o "turnură absurdă" aunci când premierul Victor Ponta a declarat că Ţinutul Secuiesc nu este România.
Şeful CNMT, Tokes Laszlo, spune că "preşedinţia temporară a lui Crin Antonescu ne amărăşte inimile" şi că în România, "în maniera cea mai scandaloasă, forţele post-comuniste pseudo-liberale ajung la putere", calificând "aroganţă neruşinată" faptul că "Victor Ponta afirmă că secuimea nici nu există", transmite Mediafax.
Preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, a atras atenţia, sâmbătă, în cadrul dezbaterii pe tema "Ungaria şi Europa Centrală se reînnoiesc" de la Universitatea de Vară "Tusvanyos", asupra pericolului "avansării forţelor comuniste