Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, o femeie din oraşul Frasin a sesizat, sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, că un autoturism i-a distrus gardul locuinţei, iar şoferul a plecat de la locul accidentului.
Poliţiştii au ajuns în zona respectivă în scurt timp şi au plecat în urmărirea maşinii, constatând că la aproximativ 500 de metri o altă porţiune de gard a fost distrusă, iar în albia râului Valea Seacă autoturismul urmărit era răsturnat pe o parte. Lângă autoturism a fost găsit un bărbat de 48 de ani, din comuna doljeană Dresda, care era ud şi murdar. Martorii de la faţa locului l-au indicat ca fiind şoferul autoturismului avariat întrucât l-au ajutat să iasă din interior.
Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi a fost dus la Spitalul Gura Humorului, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. El a fost consultat şi s-a constatat că nu a fost rănit.
După verificarea bazei de date s-a stabilit că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. El este cercetat pentru conducere fără permis, cu alcoolemie peste limita legal admisă şi părăsirea locului accidentului.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, o femeie din oraşul Frasin a sesizat, sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, că un autoturism i-a distrus gardul locuinţei, iar şoferul a plecat de la locul accidentului.
Poliţiştii au ajuns în zona respectivă în scurt timp şi au plecat în urmărirea maşinii, constatând că la aproximativ 500 de metri o altă porţiune de gard a fost distrusă, iar în albia râului Valea Seacă autoturismul urmărit era răsturnat pe o parte. Lângă autoturism a fost găsit un bărbat de 48 de ani, din comuna doljeană Dresda, care era ud şi murdar. Martorii de la faţa locului l-au indicat ca fiind şoferul autoturismului avariat întrucât l-au ajutat să iasă din interior.
Bărbatul a refuzat