Există, la Guvern, un post netrecut în schemă, dar de maximă importanţă: gânditorul de taxe şi impozite. Ocupantul lui stă de la 9 la 5, închis în cămăruţa lui austeră ca o celulă, privind, din când în când, în gol pe fereastră.

Este un personaj tăcut şi melancolic, cu vederea slabă. Bea ceai de păducel, dintr-un pet de juma' de litru, pregătit de nevastă, şi mănâncă invariabil, în pauza de prânz, un sendviş cu brânză, dintr-un şerveţel alb, desfăcut pe un colţ al biroului, atent ca nu cumva firimiturile de pâine să se strecoare printre paginile tabelelor ordonate pe masă. Misiunea lui, care-l apasă precum pe Atlas pământul, este aceea de a aduce cât mai mulţi bani statului.

Deviza "Impozitaţi, impozitaţi şi iarăşi impozitaţi! " e scrisă mare şi pusă în chenar, pe perete, ca, ori de câte ori ridică privirea, să-i răscolească simţul datoriei. La sfârşitul zilei, el îşi strânge tabelaşele în braţe ca pe nişte copii şi merge să-i raporteze ministrului, care-i raportează premierului, care-i raportează preşedintelui: "- De-aici, încasăm 0.2 la sută din PIB, de dincoace 0.15, din partea aia, am putea obţine chiar şi 0.4... Se-adună!".

Zilele trecute, după ce a analizat iarăşi, zona urbană, industrială, comercială, corporatistă şi liber-profesionistă, nevenindu-i nicio nouă idee, gânditorul de impozite a fost străfulgerat de o revelaţie, auzind cum ploaia-i bate-n geam: e toamnă, vremea recoltei. Deci câmpurile sunt inundate de zilieri, care nu plătesc impozit statului. Cum de i-a scăpat aşa ceva? S-a lovit cu palma peste frunte, una din rarele sale manifestări de entuziasm.

Până la sfârşitul programului, a şi pus planul fiscal pe hârtie, folosindu-se de însemnările a patru parlamentari UDMR, hotărâţi să reglementeze culesul cartofilor în Har-Cov. Condicuţă pentru angajator, nume, prenume zilier, plata în mână la sfârşitul zilei de muncă, timbru fis