Daca Alexandru Musina ar fi fost pictor, l-am fi gasit cu siguranta la Salonul Independentilor. Si aceasta deoarece, in loc sa se inroleze intr-un comando ideologic, eseistul a preferat sa gandeasca intotdeauna de capul lui. Poate de aceea ni se pare uneori ca indeletnicirea sa favorita e sa ne contrarieze non-stop.
De pilda, Musina a decretat ca postmodernismul a expirat intr-o vreme cand postmodernii nostri de-abia silabiseau conceptul; sau a respins societatea de consum pe vremea cand politrucii "tranzitiei" mai credeau ca Big Mac-ul e numele unui miliardar american. Astfel incat nu ar trebui sa ne mire ca autorul inoata iarasi contra curentului, tiparindu-si de curand un volum de articole publicate "da damult, mai da damult" si care - colac peste pupaza - nici macar nu se refera la carti romanesti.
De ce alege Alexandru Musina sa publice aceste oldies acum, cand moda face ca pana si articolele scrise mai an sa li se para autorilor si cititorilor de azi deja "prafuite"? Intrebarea suscita, probabil, doua raspunsuri, care se leaga, ambele, de titlul cartii: Supravietuirea prin fictiune*. Pe de o parte, Alexandru Musina scrie despre niste carti pe care, chiar daca nu le-a scris el, le-a (re)citit intotdeauna ca fiind ale sale: "Fiecare, in felul ei, m-a ajutat chiar pe mine sa gasesc solutii (de supravietuire, nu doar intelectuala!) intr-un regim comunist aberant, incoerent, intr-o lume dominata de penurie, de frig si de frica. (Ca-n orice situatie extrema, fictiunea - sau vorbirea despre ea - mi-a tinut, in buna masura, de foame si de cald, mi-a dat curaj si speranta)." (p. 6) Supravietuirea prin fictiune devine astfel un fel de autobiografie deghizata.
Pe de alta parte, cartile comentate sunt carti "cu probleme". Adica niste scrieri care incearca sa rezolve probleme si care pun, la randul lor, probleme. Ca si textele lui Musina, de altfel. Si poa