Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia cu talie de 40 de centimetri: “Port corset 23 de ore pe zi”

Publicat in Gandul, luni 8 octombrie 2012 ·

The Sun publică povestea Nerinei Orton, o studentă de 22 de ani din Marea Britanie, care are o talie de numai 39,9 centimetri.

Netrina, care are numai 1,62 m înălţime şi 50 de kilograme, poartă corset 23 de ore pe zi şi speră ca într-o zi să ajungă la o talie de 38,1 cm, ceea ce ar însemna stabilirea unui nou record mondial.

sursa foto captură The Sun

„Corsetul mă face să mă simt feminină, plus că îmi pune în evidenţă şoldurile”, a declarat studenta.

Netrina Orton, dansatoare în cadrul unui teatru burlesc din Birmingham, spune că îşi dă jos corsetul doar când face baie. Dezbrăcată, studenta are o talie de 55,88 cm.

Studenta poartă corsete de la 14 ani şi acum are 78 de astfel de piese de vestimentaţie, estimate la 18.550 de euro.

„Oamenii se holbează la mine, dar nu-mi pasă. Sunt obişnuită să fiu în centrul atenţiei”, a declarat Orton. Ea mănâncă şase mese mici pe zi, pentru a nu se balona, şi face controale medicale regulate, pentru a se asigura că organele sale interne nu suferă din cauza corsetelor, scrie The Sun.

The Sun publică povestea Nerinei Orton, o studentă de 22 de ani din Marea Britanie, care are o talie de numai 39,9 centimetri.

Netrina, care are numai 1,62 m înălţime şi 50 de kilograme, poartă corset 23 de ore pe zi şi speră ca într-o zi să ajungă la o talie de 38,1 cm, ceea ce ar însemna stabilirea unui nou record mondial.

sursa foto captură The Sun

„Corsetul mă face să mă simt feminină, plus că îmi pune în evidenţă şoldurile”, a declarat studenta.

Netrina Orton, dansatoare în cadrul unui teatru burlesc din Birmingham, spune că îşi dă jos corsetul doar când face baie. Dezbrăcată, studenta are o talie de 55,88 cm.

Studenta poartă corsete de la 14 ani şi acum are 78 de astfel de piese de vestimentaţie, estimate la 18.550 de euro.

„Oamenii se holbează la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 47 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 27 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 37 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 18 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 55 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°