Preşedintele înţelege foarte bine că prezenţa la Bruxelles ar însemna tranşarea problemei suspendării, a declarat aseară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, preşedintele PNL, Crin Antonescu. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Sper ca preşedintele să nu dea naştere unui moment penibil acolo, în cazul în care se va duce la summit. Asta ar însemna o tranşare a acestui scandal în România, fapt ce s-ar reduce printr-o discuţie despre suspendare", a afirmat liderul liberal.
În plus, Antonescu a declarat că prim-ministrul este cel care va participa la summit.
"Premierul va fi prezent la Bruxelles, Traian Băsescu nu. Nu are nimeni cum să-l împiedice, fizic, să fie acolo. Dacă se va duce, probabil că Traian Băsescu va fi invitat să ia loc pe acel unic scaun. Dar repet, dl Traian Băsescu nu se va duce la Bruxelles", a mai spus preşedintele PNL.
În ceea ce priveşte scandalul de plagiat care îl are în prim-plan pe Victor Ponta, Antonescu a insinuat că nu este altceva decât o tentativă de a-l împiedica pe premier să participe la summit-ul Consiliului European.
"În zilele care mai rămân până atunci, cred că dl Traian Băsescu va mai face astfel de mişcări şi va încerca să-i creeze o atmosferă negativă lui Victor Ponta", a mai spus liderul PNL.
În acest context, ministrul de externe, Andrei Marga, a declarat că dacă preşedintele Băsescu şi premierul Ponta merg amândoi la Bruxelles, atunci "se va lua o decizie la faţa locului".
"Nu putem împiedica fizic pe nimeni să facă o călătorie la Bruxelles (...) Va trebui luată o decizie la faţa locului, dacă chiar se întâmplă acest lucru", a spus Andrei Marga, la Antena 3.
Luni, Victor Ponta se va întâlni din nou cu preşedintele Traian Băsescu, într-o nouă încercare de a rezolva controversa participării la Consiliul European.
CITIŢI ŞI: Ave