Gigi Becali a declarat în urma egalului cu Pandurii că "se simte bătut la fotbal", dar şi că la echipă e debandadă. Patronul Stelei intenţionează să-l demită la vară pe antrenorul Sorin Cârţu deoarece este lipsit de personalitate şi nu ştie să se facă respectat de către jucători. Becali spune că echipa a jucat "penibil" în meciul cu Pandurii care s-a încheiat 1-1. Declaraţii au fost făcute în cadrul unei emisiuni la postul de sport GSP TV.
"Jocul frumos tot Pandurii l-au făcut. Noi am jucat penibil. Mai bine că s-a întâmplat aşa, ca să nu mai tremur cinci etape. Nu mă mai interesează fotbalul, nici nu mă uit. Eu ori sunt pe locul 1, ori nu sunt şi atunci îmi văd de treaba mea", a declarat dezamăgit Becali. "Cred că e debandadă la echipă. Meme nu vrea să se bage ca să nu-l deranjeze pe Sorin, a spus să intre jucătorii în cantonament după meci, Sorin i-a lăsat să plece. Meme mi-a zis că nu se mai bagă, să nu se interpreteze. Eu ce să mai zic? Eu i-am zis: «Lasă omul să-şi facă treaba, d-aia e antrenor!». N-ai antrenor, n-ai nici fotbal. La Steaua trebuia antrenor de antrenor, antrenor cu personalitate. Consider că am fost bătut, consider că la fotbal am fost bătut. Eu cu Sorin Cârţu sunt în relaţii bune, el mai are cinci etape, aşa am convenit, să fii sănătos", a mai spus patronul Stelei.
Becali s-a mai arătat nemulţumit de comportamentul lui Bonfim, în momentul în care a fost înlocuit. "N-aţi văzut că Bonfim s-a răstit la antrenor când l-a schimbat? Înseamnă că antrenorul nu are personalitate dacă jucătorul îşi permite aşa ceva. Orice obrăznicie a unui jucător se răsfrânge în jocul pe teren. Bonfim are o sancţiune de 30.000 de euro, eu i-am zis că poate fi anulată sau micşorată dacă joacă bine. Ce să mai zic, eu i-am luat de buni pe Ricardo sau Bonfim", a explicat Becali.
Gigi Becali a declarat în urma egalului cu Pandurii că "se simte bătut la fot