O femeie din Severin şi copiii ei au salvat un şofer accidentat şi au anunţat pompierii, care au intervenit la timp pentru salvarea altui şofer, rămas blocat între resturile autoturismului pe care îl conducea.
MEHEDINŢI. Un grav accident de circulaţie a avut loc luni noapte în Drobeta Turnu Severin. Doi bărbaţi se zbat între viaţă şi moarte la Spitalul Judeţean din Severin, după ce maşinile conduse de ei s-au ciocnit frontal.
Accidentul a avut loc imediat după miezul nopţii, pe Drumul European 70, la intrarea în oraş. Impactul dintre maşini a fost violent, autoturismele oprindu-se în zidul de protecţie al unei case locuite de o femeie şi de cei trei copii ai ei.
O dubiţă înmatriculată în Dolj, care circula regulamentar, a fost lovită în plin de un autovehicul din Caraş-Severin, ce a intrat pe contrasens într-o curbă fără vizibilitate, al cărui şofer se pare că a aţipit la volan.
„Am crezut că este cutremur, s-a auzit o bubuitură şi s-a mişcat casa din temelii. Imediat mi-am luat copiii de mână şi am ieşit afară, să văd ce s-a întâmplat. Doi bărbaţi ţipau îngrozitor după ajutor. Am luat un topor şi am rupt uşa de la una dintre maşini. Copiii mei au pus mâna pe om şi eu l-am luat de umeri şi l-am pus pe asfalt, întins. Şoferul din cea de-a doua maşină era mai grav şi nu am putut să-l scot, dar am sunat la pompieri“, a spus Lenuţa Apetrei, proprietara casei în care s-au oprit cele două autovehicule.
A fost nevoie de intervenţia a două ambulanţe şi a Serviciului de descarcerare, care s-au luptat zeci de minute pentru a scoate trupul unuia dintre şoferi, ce fusese prins în maşina strivită.
„În urma unei sesizări primite de la o doamnă, am intervenit prompt şi după 20 de minute, timp în care am tăiat maşina în două, am reuşit salvarea unui bărbat din Caraş-Severin“, a declarat locotenent George Breazu, de la ISU Drobeta.
Cei doi şof