Răzvan Exarhu: " Întotdeauna m-am întrebat de ce nu mă pot desprinde de o scenă în care sunt implicaţi cei numiţi incorect politic cretini. "

De unde vine fascinaţia asta pentru prostiile delicioase şi aproape hipnotizante pe care le spun, le fac, le răspândesc ca pe puful păpădiei membrii celei mai populare grupări fără organizaţie din lume?! Am văzut pe HBO ultimul film al lui Tudor Giurgiu, „Nunţi, muzici şi casete video“, un documentar despre viaţa şi faptele unora dintre cei care fotografiază şi filmează cu suflet şi gingăşie nunţile din ţara noastră şi, deşi primul impuls a fost să fug urlând din faţa televizorului, nu am reuşit nicicum să părăsesc acest spectacol aproape imposibil de imaginat într-un tablou definitiv şi coerent. Pe bucăţele, toţi ştim câte ceva, toţi am experimentat aceste senzaţii amare şi demente, fie că ne-am distrat, fie că doar am îndurat, din obligaţie.

Dacă ar fi nevoie de un Borat românesc, filmul lui Giurgiu se descurcă de minune şi poate face pentru turismul nostru un pic din ce a făcut marele personaj mustăcios pentru Kazahstan, ai cărui conducători, deşi au protestat iniţial, au ajuns să mulţumească din suflet pentru promovarea indirectă şi benefică. Râde şi nu judeca, asta ar trebui să fie a 11-a poruncă, pe care cu toţii ar trebui să o practicăm cu smerenie, pentru că suntem mereu răsplătiţi pentru înţelegerea şi atenţia cu care îi ascultăm pe cei care ne arată în felul lor că relativitatea există şi că este singurul stăpân al lumii. Probabil că incapacitatea asta de a-ţi dezlipi ochii sau urechile de pe un tip care spune miresică e rudă cu fascinaţia cu care se înghesuie lumea să vadă accidente, aceeaşi cu care mergea să asiste la execuţii publice sau îşi arăta zgârieturile contra cost în copilărie: dă-mi cinci lei să-ţi arăt buba.

Dar adevărata bubă e că tot timpul avem de învăţat, cu atât