Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In invatamintul iesean au aparut catedrele invizibile

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 17 august 2005 ·

Repartitiile pe posturile din invatamint trezesc ca in fiecare an suspiciuni. Candidatii de la Arte vizuale acuza ca doua dintre posturile de suplinitori de la Colegiul de Arta "Octav Bancila" au disparut ca din senin de pe listele Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ). Cele doua posturi de la grafica si restaurare - fiecare cu cite 9 ore disponibile de la toamna - au fost vacantate pentru sesiunile de sedinte publice, organizate de ISJ la inceputul acestei luni. Desi posturile au facut cu ochiul mai multor candidati, acestea nu au fost ocupate in nici una din cele doua sedinte publice. "Ni s-a spus sa ne vedem de treaba dinainte de a ajunge in sedintele publice", a povestit o candidata la posturile de la "Octav Bancila", care din motive lesne de inteles a cerut anonimatul. Aceasta spune ca cel care i-a descurajat pe candidati sa opteze pentru posturile de la "Bancila" a fost chiar inspectorul de specialitate Gheorghe Gheorghita-Vornicu, profesor la acest liceu. "Mi-a spus ca o sa ramin pe drumuri daca aleg unul din aceste posturi, ca ele nu mai sint valabile pentru suplinire si ca se vor imparti intre profesorii titulari din scoala", a mai spus candidata, nevoita sa-si aleaga un alt post din lista pusa la dispozitie de ISJ. Inspectorul Gheorghita-Vornicu spune insa ca el nu a sfatuit pe nimeni sa nu aleaga posturile de la grafica si restaurare. "Pur si simplu nu au fost candidati pentru aceste posturi, nu ca le-am spus eu sa nu le aleaga", a spus inspectorul. Pentru ambele posturi insa au fost candidati care au sustinut si promovat proba practica din liceu. La grafica, de exemplu, a fost admisa dupa proba practica Daniela Huhurez, cu nota 8,25 la examenul scris de pe 18 iulie. "Nu stiu ce s-a intimplat cu fata asta. A ales alt post din cite stiu", a spus inspectorul. La restaurare, singura care a participat la proba practica a fost Ionela Floria, declarata admisa. A

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°