Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corespondenţă din Veszprem: CAZUL COZMA: A FOST OMOR CU PREMEDITARE!/Marian ar fi avut un conflict cu nişte rromi

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 februarie 2009 ·

Martorii oculari şi filmul evenimentului duc cu gândul la faptul că gaşca lui Sztojka a venit la club cu ideea clară de a omorî! Agresiunea nu a fost spontană, ci de la bun început s-a dorit letală!

Întrebarea este din ce motiv? Aici lucrurile sunt încă neclare, circulă mai multe ipoteze. Una, ce pare destul de veridică, se leagă de un conflict consumat chiar cu o săptămână în urmă între Cozma şi trei rromi, care într-un club din Veszprem l-au provocat pe român. Totul s-a consumat rapid, Cozma le-a dat câte una peste cap şi rromii s-au liniştit aparent, părăsind localul. O altă variantă care circulă se leagă de un conflict personal între Marian Cozma şi un bărbat din Veszprem, bărbat care le-ar fi cerut interlopilor lui Sztojka să răzbune ceea ce el considera un afront personal, dar de fapt era un diferend minor. Jurnaliştii din Veszprem spun că genul acesta de oameni, precum agresorii de la Clubul Patriotul, nu are nevoie neapărat de motive serioase ca să atace, să lovească, să îşi etaleze puterea şi relaţiile. Sunt pur şi simplu şmecheri agresivi, pentru care şi o privire piezişă sau un act de sfidare poate reprezenta un motiv suficient de just ca să reacţioneze.

RAFFAEL SANDOR S-AR PUTEA SĂ NU FIE ADEVĂRATUL CRIMINAL!

Deocamdată, nici unul dintre arestaţi nu recunoaşte că l-ar fi înjunghiat pe Marian Cozma sau pe Ivan Pesici. Poliţia nu a găsit nici un cuţit. Ceea ce am aflat, informal, este că principalul bănuit, Raffael Sandor, ar putea să nu fie de fapt adevăratul ucigaş! Se spune că acesta avea anumite datorii la membrii grupului şi, potrivit legii ţigăneşti, îşi poate răscumpăra datoriile dacă îşi asumă fapta pe care nu a comis-o, scăpându-l astfel pe cel căruia îi era dator. În schimbul acestui serviciu, banda îi va rezolva condiţii privilegiate de detenţie şi se va îngriji de familia sa. Este, desigur, deocamdată numai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 39 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 41 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 51 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°