Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cel mai mult mă motivează gloria, nu banii"

Publicat in Monitorul de Botosani, luni 22 aprilie 2013 ·

La nici 18 ani, halterofila Loredana Toma face performanţă la întrecerile internaţionale de seniori, iar visul ei este să aducă medalie olimpică Botoşaniului. Cu doar o lună înainte de a împlini 18 ani, halterofila Loredana Toma a reuşit performanţa de a obţine două medalii de argint şi una de bronz la Campionatul European de seniori din Albania. Botoşăneanca a obţinut performanţa din postura de cea mai tânără participantă la această competiţie majoră. Sportiva spune că visul său este să prindă cel puţin două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Rep: - Aţi fost surpriza acestui Campionat European de seniori. Din postura de cea mai tânără participantă, la nici 18 ani împliniţi, aţi reuşit să câştigaţi trei medalii, două de argint şi una de bronz. Care a fost secretul acestui rezultat de excepţie? L.T.: - Vă spun sincer că, şi pentru mine, cele trei medalii obţinute au fost o surpriză. Am plecat conştientă că pot obţine, în cel mai bun caz, medalia de bronz. Iată, însă, că, deşi nu am prins cea mai bună zi la stilul «smuls», unde am ratat o încercare, am reuşit să recuperez la stilul «aruncat», punctul meu forte, şi să obţin trei medalii, două dintre ele fiind de argint. - Câte kilograme v-au despărţit de titlul european la seniori? - Mai bine nu mă întrebaţi, pentru că şi acum mi-e ciudă că nu am luat aurul. La «smuls» am pierdut medalia de aur pentru doar două kilograme, iar la «aruncat» pentru un kilogram. Dacă nu aş fi ratat la «smuls» o încercare, dacă aş fi fost mai atentă la ultima mişcare, poate că acum, în acest moment, purtam această discuţie de la un alt nivel, respectiv, vorbeam de Loredana Toma ca fiind, la nici 18 ani împliniţi, campioană europeană de seniori. - Pentru că tot a venit vorba de vârstă, nu sunteţi totuşi prea crudă pentru un campionat european de seniori şi nu a fost un risc să fiţi aruncată în luptă atât de devreme la o competiţie de o asemenea

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°