Din pacate, numai un procent mic din tinerii studiosi ai patriei ajung "savanti", se-ntelege, restul devenind niste robotei cu cip-uri informationale incomplete si - ce e mai grav - fara valori morale sau personalitate civica. Coboram deunazi scarile laterale ale Universitatii (cele care duc in parcarea de la fosta Librarie). Cind ajung pe la etajul I, aud un vuiet teribil dinspre coridorul din dreapta, vuiet pigmentat de chitcaieli si icnete infantile. Vacarmul are ceva navalnic, se afla intr-un crescendo amenintator. Ma opresc in capul scarilor, tulburat. E ora unsprezece treizeci, moment de maxima activitate academica, in care in majoritatea amfiteatrelor din zona ar trebui sa fie cursuri. Intorc alarmat privirea si observ un "cavalcada in(spre) iad", as fi spus, cu vorba unui celebru prozator, daca strania deplasare in forta nu ar fi fost altceva decit un joc benign (risetele isterice ale impricinatelor si fericirea extatica de pe figurile lor indicau, neechivoc, aceasta ipoteza). Brusc, lidera grupului (sau, in sfirsit, tinara "fugarita") face un pas gresit si aluneca violent, chiar in clipa in care se pregatea sa vireze catre scari. Cade rau (complet "nesportiv") si da cu capul de ciment, facind intreaga incinta sa rezoneze la ecoul unui sunet amplu, de turbina goala (nu e nici o ironie, asa s-a auzit, parole d'honneur!). Amutim cu totii, si eu si, cum sa le numesc, "fugaritoarele". Dupa doua-trei secunde de soc si confuzie, victima se ridica in fund, isi pune mina pe cap si incepe sa urle, cu lacrimile tisnindu-i din ochi: "Aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, aulio-ulio-ulio, fati! Ci ma doari! Curgi, fati, singi?". Interogatia ultima este insotita de gestul spaimos-delicat de intindere a capului catre prietenele ingrozite. Se string toate in jurul accidentatei si incep sa o caute, cu frica, in par. "Nu, fati-tu, iesti bini! Salti-n sus, fati-hai, ci n-ai ninic!