Deşi sunt o bucureşteancă şi am profesii destul de... urbane, nici până acum nu mi-am putut explica atracţia irezistibilă pentru nisipurile deşertului african. Pentru că aici mă simt acasă!
Deşi sunt o bucureşteancă şi am profesii destul de... urbane, nici până acum nu mi-am putut explica atracţia irezistibilă pentru nisipurile deşertului african. Pentru că aici mă simt acasă!
Am avut ocazia să cunosc deşertul în toată splendoarea sa – calm, aparent liniştit şi primitor, scăldat de razele celui mai frumos răsărit sau apus de soare din lume, ba chiar ale celui mai fierbinte (recordul personal de... temperatură pe care am suportat-o a fost de 57şC în deşertul tunisian), dar nimic nu se compară cu atmosfera şi cu starea create de un deşert neprietenos, dezlănţuit şi furios.
PROVOCARE. El – Deşertul, te învaţă foarte repede să-i cunoşti şi să-i respecţi regulile pe care le impune oricărui “străin” ce ar dori să îl cunoască. Sincer, nu cred să existe o provocare sau o ispită mai mare pentru cei dornici de aventură, decât Sahara. “Nimeni nu poate trăi în deşert, rămânând acelaşi” – scria Wilfred Thesiger în cartea sa “Nisipurile din Arabia”.
Am cunoscut reprezentanţi ai populaţiilor nomade şi ai triburilor din Egipt, Tunisia, Maroc, Mauritania, Mali, Senegal, Tunisia, Kenya, Zimbabwe, Tanzania şi am realizat ce diferenţe uriaşe există între beduini, berberi şi tuaregi sau între membrii diferitelor triburi şi comunităţi, chiar dacă împart teritorii asemănătoare şi au cam acelaşi mod de viaţă. Cunoscând comportamentul beduinilor – mai ales pe cel al copiilor înfometaţi, care se agăţau de maşini, ştiu că nu-l voi uita niciodată pe cel al berberilor întâlniţi în mijlocul deşertului marocan, între Tazzarine şi Ihandar.
BERBERII. Participam la celebrul rally-raid feminin “Trophée Aïcha des Gazel
