Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de doi ani, „închiriat” de mama sa unui pedofil - Revista presei spaniole

Publicat in Adevarul, luni 23 februarie 2009 ·

Spaniolul reţinut pentru împuşcarea celor doi români care nu s-au prezentat la lucru, deşi primiseră un avans, neagă acuzaţiile. Un alt caz aflat în atenţia presei este cel al unui copil de doi ani şi jumătate, care se pare că a fost închiriat de mama sa unui posibil pedofil.

„ O româncă, suspectată că şi-a închiriat copilul unui presupus pedofil ” titrează cotidianul „El Mundo”.

Garda Civilă investighează dacă femeia reţinută duminica trecută în Arcos de Jalon, Soria, a primit bani pentru a-şi închiria copilul de doi ani şi jumătate unui pedofil de origine română, cu cetăţenie belgiană. Proprietarul motelului în care copilul a fost lăsat singur cu adultul timp de patru nopţi a fost cel care a sunat la poliţie, semnalând un presupus abuz sexual. Băiatul de doi ani şi fata de opt ani a femeii suspectate au fost luaţi în custodie temporară de serviciile sociale spaniole.

Articolul „ Dezvoltarea şi decăderea mijloacelor - pirat de transport internaţional ” din ziarul „Levante” relevă prezenţa autocarelor care asigură transportul spre şi dinspre ţările de est, fără a avea însă licenţă de funcţionare în Spania, ceea ce aduce prejudicii companiilor autorizate.

Majoritatea acestor mijloace de transport merg spre România şi, datorită preţurilor mai mici practicate, atrag clienţii. Neavând licenţă, şoferii nu opresc niciodată în autogările oraşelor, ci parchează lângă staţii.

Un bilet spre România costă în jur de 50 de euro, în condiţiile în care firmele autorizate nu pot coborî preţul sub 80-90 de euro. Criza economică a înjumătăţit însă şi numărul clienţilor firmelor fără licenţă.

„ Spaniolul neagă că ar fi tras cu arma ”, este titlul unui articol din „ADN”, în care este prezentat modul în care a pledat spaniolul acuzat de împuşcarea a doi români: nevinovat. Esteban R.S. recunoaşte că s-a certat cu cei doi român

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 44 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°