Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tea Party bagă guvernul SUA în blocaj financiar

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Democraţii şi republicanii nu reuşesc să se înţeleagă asupra bugetului pe 2011, ceea ce ar putea duce la blocarea plăţilor guvernului federal, începând de mâine, când expiră acordul provizoriu.

Această situaţie ar putea lăsa, temporar, fără serviciu sute de mii de angajaţi ai administraţiei Obama şi ar putea afecta milioane de americani prin blocarea unor programe şi servicii. Nu vor fi însă afectate domeniile şi serviciile considerate esenţiale, printre care operaţiunile din Irak şi Afganistan, poliţia, pompierii, utilităţile publice sau pensiile americanilor. Totuşi, vor avea de suferit, printre altele, serviciile fiscale, serviciile de paşapoarte, tribunalele pentru declararea falimentelor şi parcurile naţionale, care vor fi închise. Ultimul blocaj al plăţilor federale a avut loc în 1996.

Congresul a încercat din nou, ieri, să ajungă la un acord privind tăierile de buget, însă fără rezultat. După ce fusese stabilită, cu greu, cifra tăierilor - 33 de miliarde de dolari -, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, insistă pentru o nouă cifră: 40 de miliarde. În plus, congresmenii nu au ajuns la un consens nici în privinţa serviciilor guvernamentale ce vor fi reduse.

Fără compromisuri

Bătălia bugetară este cel mai mare test politic pentru ambele părţi. Mulţi analişti au anticipat faptul că se va ajunge aici încă din noiembrie anul trecut, când republicanii au preluat puterea în Camera Reprezentanţilor şi au câştigat mai multe locuri în Senat, propulsaţi de Tea Party. Această mişcare ultraconservatoare are drept principal obiectiv reducerea drastică a cheltuielilor federale şi influenţează politica republicanilor în Congres, opunându-se oricărui compromis. Preşedintele Barack Obama a promis că negocierile vor continua şi a spus că nu există nicio scuză pentru neajungerea la un consens în următoarele câteva zile. Un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 40 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 28 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 24 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°