Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetița din familia de țigani, răpită din spital și ascunsă în Elveția, a fost adusă acasă

Publicat in Adevarul, duminică 4 iulie 2010 ·

Denisa Novacovici a fost răpită în luna octombrie a anului trecut de la Secția Distrofici a Spitalului de Copii, Louis Țurcanu. Răpitorii fetiței de doar câteva luni au fost găsiți în Elveția, iar micuța a fost adusă aseară în România, la nouă luni de la răpire. „A fost frumos în Elveția”, a spus tatăl de 18 ani care a fost să-și aducă fiica acasă.

Denisa Novacovici a fost adusă aseară cu avionul. Din Elveția, fetița și părinții ei, care s-au dus să o aducă, au zburat până la București, iar de aici au plecat spre Timișoara, unde au aterizat aseară în jurul orei 22.30. „Mulțumesc la poliția de aici că și-au dat interesul. Acolo au avut grijă de ea. Sunt bucuroasă că e la mine. Cum au crescut copiii ăștia acuma crește și ea. Mi-au zis că e sănătoasă și nu are nimic. Au crescut-o bine”, a spus mama fetei Codruța Novacovici în vârstă de 19 ani, după ateritzarea pe aeroportul din Timișoara.

De aici, cei trei au fost urcați în mașina poliției și duși la Giulvăz, unde îi așteaptau bunicii fetiței. „E aranjat tot”, a spus tatăl fetei, Alexandru Petrovici, devenit recent major cu acte în regulă. Odată cu fetița, tinerii părinți au primit de la elvețieni și mai multe cadouri pentru Denisa. „Am primit hăinuțe, pamperși. A fost frumos, ne-a așteptat cineva, am stat la hotel”, a mai spus tatăl fetei.

VEZI AICI cum se scuză medicii români pentru răpirea fetiței din Spitalul de Copii

Denisa Novacovici a fost luată din spital în luna octombrie a anului trecut. În urma cercetărilor polițiștii au constat că micuța a fost răpită de o femeie de 39 de ani de origine română care locuiește în Elveția. Când au dat de urma fetei, polițiștii au constat că micuța avea deja documente noi. „Cercetările nu sunt finalizate, așteptăm rezultatele comisiei rogatorii din Elveția, iar la finalizarea anchetei putem da mai multe detalii. Sunt două do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 25 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 24 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 45 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°