Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA tipăresc iar bani, dar economia e aproape de recesiune

Publicat in Capital, marți 9 august 2011 ·

Majorarea limitei de îndatorare publică nu este suficientă pentru ca economia SUA să nu mai fie în pericol de recesiune. Iar reducerea cheltuielilor este o armă cu două tăișuri.

Administrația Statelor Unite ale Americii (SUA) nu are probleme în a găsi bani pentru împrumuturile de care are nevoie. Pentru cea mai mare economie a lumii se găsesc întotdeauna bani. Are însă o problemă politică, o luptă internă între principalele două partide ale țării (republicani și democrați), care pun, ca în orice altă parte a lumii, interesele politice înaintea celor „generale“.

„Ruptura dintre dezbaterea politică și urâta realitate fiscală din SUA este, din păcate, evidentă și în alte regiuni afectate, cum ar fi Europa, Rusia și Asia“, spune Steen Jacobsen, Chief Economist la Saxo Bank. Cu alte cuvinte, prăpastia dintre realitatea economică zilnică a populației și clasa politică nu este o caracteristică a unei regiuni sau a unei țări. Dimpotrivă, o găsim deja cam peste tot în lume, iar rezultatul direct al acestei situații este riscul tot mai mare de reintrare în recesiune.

Nu mai sunt bani pentru războaie

Blocajul economiei SUA vine atât din partea democraților, care nu vor să reducă cheltuielile, cât și din partea republicanilor, care nu vor să mărească taxele. Mai mult, soluțiile utilizate până acum pentru relansarea economiei s-au dovedit ineficiente, dacă nu chiar inutile.

Cea mai importantă modalitate de sprijinire a economiei este „relaxarea cantitativă“ practicată de Federal Reserve, mai exact pomparea a sute de miliarde de dolari în piețele financiare, bani care ar fi trebuit să ajungă în conturile companiilor prin credite. Și dobânda de 0% practicată tot pentru a avea bani ieftini. Iar rezultatele sunt clare: o creștere a PIB-ului american de 0,4% în primul trimestru al anului și de 1,3% în cel ­de-al doilea. Sub așteptările analiștilor și s

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 21 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°