Assisi este oraselul care a schimbat din temelii intelesurile cu privire la putere si la gestiunea acesteia. Puterea conducatorului sta nu in posibilitatea de a-i domina, controla si manipula pe ceilalti, cat in aceea de a-i proteja sau ajuta. Importante sunt nu functiile vremelnice, cat ocazia pe care ti-o dau acestea de a fi, in chip neconditionat, AAla dispozitia sau AAin serviciul comunitatii. La 1226, bolnav si aproape orb, Francisc din Assisi refacea printre colinele Umbriei ultimul sau „drum spre casa". Avea sa moara la Portiuncula, foarte aproape de cetatea natala, inconjurat de cativa dintre „fratii" si „surorile" pe care ii legase definitiv juramantul monahal. Visase, impreuna cu acestia, sa schimbe lumea, sa o vindece de obsesiile bogatiei si puterii nemasurate. Vizati erau nobilii, regii vremii, dar si capii Bisericii de la Roma, care „uitasera" parca semnificatia mesajului crestin lasat lor spre administrare, exersandu-si orgoliile discretionare, egoismul si lacomia fara frau. Mesajul Sfantului Francisc si al Sfintei Clara - prietena sa din copilarie - era curat utopic si idealist. In locul razboiului, franciscanii si clarisele predicau pacea; in locul discordiei si inversunarilor potrivnice invocau binefacerile blandetii si fraternitatii. O morala elementara, de bun simt, aducea in atentie lucrurile simple, dar esentiale. Sensul vietii trebuia cautat nu in voluptatea de a agonisi, cat in multimea faptelor generoase. Ascultarea aproapelui, saracia, simplitatea, refuzul privilegiilor, umilinta si egalitatea au fost temele favorite ale calugarilor care isi asumasera ca destin pelerinajul pastoral. Cum sa te dedici cu totul celorlalti? Cum sa fii cu adevarat „cel mai mic dintre cei mici" pentru a-i sluji? Se dorea, in fapt, intoarcerea la ethos-ul evanghelic originar, la imitatio Cristi, adica la modelul de viata ilustrat altadata de Cristos. Aceasta expl