Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Voicu: Avocata interceptată acuză DNA de abuz

Publicat in Jurnalul, marți 13 aprilie 2010 ·

Laura Drăgotescu, avocata omului de afaceri gorjean Dan Floarea, doreşte să ceară lămuriri Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru interceptarea discuţiei telefonice dintre ea şi clientul său. Ea susţine că DNA sau SRI, în mod ilegal, ar fi ascultat telefonul său sau al clientului său, întrucât nu le-a fost prezentat niciodată de anchetatori faptul că ar fi cercetaţi penal.

În transcrierile unor convorbiri telefonice anexate referatului prin care procurorii anticorupţie cereau avizul Senatului pentru arestarea lui Cătălin Voicu apare şi o discuţie între senator şi Radu Dan Floarea, purtată la 22 decembrie 2009, la aproape două săptămâni după ce Voicu a fost ridicat şi dus la DNA. Voicu i se adresează acestuia cu apelativul "domnu' fin" şi îi spune explicit că aşteaptă să-i returneze un împrumut pe care i l-a dat, bani pe care i-a luat, la rândul său, de la "domnul Căşuneanu".

În discuţia dintre Voicu şi Floarea nu este menţionată suma exactă pe care senatorul o aştepta de la "domnu' fin". Ordonanţa de reţinere a judecătorului Florin Costiniu conţine o convorbire telefonică a lui Radu Dan Floarea, în care acesta îi spune avocatei Laura Drăgotescu că nu are nici o datorie neplătită la senator, discuţia avută cu Voicu fiind o tentativă de "inoculare".

Laura Drăgotescu, avocata omului de afaceri Dan Floarea, spune că ar fi aflat de la televizor că telefonul său a fost interceptat. "Mă uitam la televizor şi mi-am auzit numele. Nu am nici o legătură cu ancheta, nici eu şi nici clientul meu. Anchetatorii trebuie să dea o explicaţie şi să spună, procedural, pe cine au ascultat, pentru că nici eu şi nici clientul meu nu avem vreo calitate în acest dosar. Nu era mai simplu, dacă procurorii doreau lămuriri, să-l cheme pe Dan Floarea la audieri decât să-i asculte telefonul? Vreau să vă anunţ că nici eu şi nici clientul meu nu am fost chemaţi ni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum o ora
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

UPDATE - Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniţi după ce un avion a ieşit de pe pistă la Dakar. Anvelopa unui alt aparat a explodat la aterizarea în Antalya, în Turcia - VIDEO

News.ro acum o ora
Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 4 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

10°/14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°