Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii sindicali acuză ANI de încercarea de a opri protestele

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Sindicaliştii consideră că demersul ANI de a le verifica averile este o acţiune împotriva mişcării sindicale, mai ales acum, când se pregătesc de acţiuni de protest împotriva luptei Executivului pentru eliminarea contractelor colective de muncă la nivel naţional, prin modificările Codului Muncii. Sindicatele au început deja să strângă semnături în toată ţara pentru acţiuni de protest, bugetarii fiind nemulţumiţi şi de creşterea salarială cu mai puţin de 15%, aşa cum promisese Executivul, de disponibilizările anunţate la Căile Ferate, de aplicarea Legii educaţiei, care bulversează anul şcolar prin schimbarea regulilor în timpul anului şcolar şi universitar, de închiderea spitalelor şi distrugerea sistemului sanitar.

Liderii verificaţi la avere de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) sunt Bogdan Iuliu Hossu, preşedinte CNS “Cartel Alfa”, Vasile Marica, preşedinte Sed Lex, Dumitru Costin, preşedinte BNS, Liviu Luca, prim-vicepreşedinte CNSLR Frăţia, Anton Hadăr, preşedinte al Federaţiei Alma Mater, Vasile Lincu, preşedinte al Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, Marius Gruia, preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marius Nistor, preşedinte executiv al Federaţiei Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, preşedinte al Federaţiei Spiru Haret, Ion Albu, preşedinte executiv al Confederaţie Meridian, Ion Popescu, preşedinte al Confederaţiei Meridian, Marius Petcu, preşedinte al CNSLR Frăţia şi Iacob Baciu preşedinte al CSDR. Toţi cei vizaţi au spus că nu au nimic împotriva verificărilor averilor dobândite şi că ştiau de aceste dosare încă de anul trecut, de când au depus declaraţiile de avere. Pe de altă parte, statutul de instituţii de drept privat pe care-l au organizaţiile sindicale nu le include pe lista celor supuse reglementărilor ANI.

Bogdan Hossu spune că va răspunde tuturor întrebărilor atunci când va fi che

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 31 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 25 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°