Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cultură şi huilă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 septembrie 2009 ·

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988) Supravieţuitorii mineriadelor primesc o veste bună: lovită năprasnic în marile oraşe ale ţării, cultura înfloreşte în Valea Jiului! Mai exact, la Petrila, acolo unde celebrul caricaturist Ion Barbu reuşeşte, în plină criză, să scoată două volume superbe: „Premiile anuale I.D. Sârbu“ şi „Recurs la metoda copilăriei lucide. Ha, ha & ha“.

Deşi sună cam scorţos, „Premiile anuale I.D. Sârbu“ reprezintă o colecţie de umor de bună calitate. Douăzeci şi patru de personaje, majoritatea activând în zona publicisticii, formează un juriu ad-hoc, „de la distanţă“ – că tot e la modă termenul, de când cu ce­lebrul ID de la „Spiru Haret“ -, cu scopul precis de a acorda 15 premii simpatice. Membrii juriului nu se consultă între ei, nu se influenţează unul pe altul, aşa că rezultatul e sincer şi pe alocuri fermecător. În orice caz, plin de humor. Excelează, la acest capitol, argumentele folosite, întru încondeierea premianţilor, de Radu Paraschivescu, Toni Grecu şi – surpriză plăcută – de psihiatrul Florin Tudose.

Dintre câştigătorii celor 15 premii i-am reţinut pe: Călin Popescu Tăriceanu („Diploma pentru ceva, nu cineva“), Emil Boc („Marele mic“), Nicolae Văcăroiu („Diploma de băutor cu taxă inversă“), Gigi Becali („Titlul de doctor în claustrologie“), Adrian Năstase (Distincţia „Obraz călit“), C.V. Tudor (Ordinul „Demagog de vitrină & latrină“), Ion Iliescu („Diploma de marxist hormonic“), Traian Băsescu („Certificatul de boală numită cezarie“), Radu Duda („Foaia de diabet politic“), Dan Voiculescu („Titlul de turnătorissim“). Câştigătorii sunt onoraţi şi cu câte-o caricatură pe cinste.

Titlul celui de-al doilea volum, „Recurs la metoda copilăriei lucide“, pare să parafrazeze un roman al lui Alejo Carpentier – „Recursul la metod

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 30 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°