Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia Română şi-a ales prin vot secret noi membri

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Medicul Irinel Popescu a fost ales, marţi, prin vot secret membru corespondent la Secţia de Ştiinţe Medicale, iar Daniel Daianu şi Lucian Albu au fost aleşi membri titulari ai Academiei Române. De asemenea, Monseniorul Vladimir Ghika şi Petre Pândrea au fost aleşi membri post-mortem ai Academiei Române, potrivit Hotnews.

Decizia a fost luata înainte de şedinţa de prezidiu a Academiei Române, unde Irinel Popescu, profesor la Clinica de Chirurgie Generala Fundeni în cadrul UMF "Carol Davila", urma să candideze din nou la poziţia de membru corespondent al Academiei Române. El a mai candidat pe 28 martie pentru acelaşi post, dar a fost respins.

Potrivit Statutului Academiei, „persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică în stat sau care sunt conducători de partid nu pot candida pentru alegerea ca membri ai Academiei Române în perioada exercitării mandatului".

El a declarat în octombrie pentru Hotnews că i s-a propus să candideze pe postul de senator în Sectorul 4, pe locul rămas vacant ca urmare a demisiei lui Dan Voiculescu, dar a refuzat. „Doresc să declar ferm şi fără niciun fel de îndoială că nu intenţionez şi nu voi candida pe acest loc de senator disponibil în momentul de faţă”, a afirmat Irinel Popescu.

Popescu s-a retras din funcţiile de vicepreşedinte PC şi de preşedinte al organizaţiei PC Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă transmis de conservatori pe 15 octombrie.

Noii membri ai Academiei Române:

Membri titulari Lucian Liviu Albu – Secţia de Ştiinţe economice, juridice şi sociologie Daniel Daianu – Secţia de Ştiinţe economice, juridice şi sociologie

Membri corespondenţi Prof. univ. Irinel Popescu – Secţia de Ştiinţe medicale

Membri post-mortem Monseniorul Vladimir Ghika Petre Pandrea

Scrisoare deschisă către Academia Română

Asociaţia Ad Astra, dedicată comunităţii oamenilor d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 30 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 59 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°