Cazul Ridzi simbolizează sfârşitul tuturor iluziilor legate de capacitatea politicienilor români de a înţelege pentru ce sunt aleşi. Oare câţi tenişi şi câte mingi se pot cumpăra cu 60.000 de euro, cât a plătit ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, pentru câteva cântări la paranghelia de 2 Mai? Dar cu câteva sute de mii de euro, câţi copii ar putea să fie ajutaţi să păşească pe drumul sportului?
Ştiţi cum a ajuns Emeric Ienei să joace fotbal? Clubul UTA oferea o masă gratuită. „Masa asta gratuită a contat enorm“, ne spunea cu nostalgie Emeric Ienei acum câteva săptămâni, în redacţia ziarului „Adevărul“. Erau anii cei mai grei de după război şi totuşi o minte luminată, baronul Neumann, patronul fabricii şi al clubului, oferea această masă gratuită pentru copiii din cartier care doreau să joace fotbal.
Câte mese gratuite a dat ministrul Monica Iacob Ridzi pentru a aduce copiii de pe maidane pe un teren de sport? Dacă cheltuieşti sute de mii de euro pentru ca tineretul să se distreze, nu să facă mişcare, atunci nu poţi fi şi ministru al Sportului. În cazul în care vrea cu tot dinadinsul să o menţină în funcţie, premierul Boc trebuie să înfiinţeze pentru doamna Ridzi ministerul „Distracţiilor“.
Nu se ştie dacă în cazul cheltuielilor avizate de ministrul Tineretului şi Sportului este vorba despre furt, corupţie, deturnare de fonduri sau nimic din toate acestea. Este treaba Justiţiei să dea verdicte. Dar ceea ce o face incompatibilă pe doamna ministru cu postul ocupat este grava confuzie în care se află. Spune că scopul a fost atins, bairamul s-a desfăşurat cu succes. Pentru distracţie avem manelişti, circari şi destule telenovele.
Nu de distracţia ministrului Tineretului şi Sportului au nevoie copiii noştri. Nu ştim ce a făcut cu banii, dar chiar dacă i-a cheltuit legal, tot nu are nicio justificare
