Consiliul Judeţean Alba a purtat o corespondenţă cu Ministerul Transporturilor pentru a determina reluarea plăţilor în scopul finalizării lucrărilor la DN 67C Sebeş – Novaci – Bengeşti, cunoscut şi sub denumirea de Transalpina.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat miercuri, 9 iulie, că au primit răspuns de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, privind reluarea lucrărilor de amenajare pe Transalpina. Astfel, CNADNR a comunicat autorităţii judeţene că urmează să fie aprobaţi indicatorii tehnico-economici actualizaţi, pentru a fi posibilă efectuarea de plăţi în continuare pentru acest tronson, unde au fost suspendate plăţile în octombrie 2012.
La începutul acestei luni, Consiliul Judeţean Alba a transmis Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură al Guvernului României o adresă prin care atrăgea atenţia asupra stării în care se află DN 67C Sebeş – Novaci – Bengeşti, solicitând reluarea lucrărilor la acest drum de o deosebită importanţă pentru judeţul Alba şi pentru zona de sud a Transilvaniei.
Problemele identificate de Consiliul Judeţean
Pe sectorul de drum cuprins între localitatea Sebeş din judeţul Alba şi limita cu judeţul Vâlcea, sunt turnate trei straturi de covor asfaltic, cu excepţia poziţiilor kilometrice km 86 – km 91, km 96 – km 102, km 116 – km 117, unde mai este necesară turnarea stratului de uzură; pe sectorul cuprins între km. 80+000 şi km. 80+500 este necesară executarea fundaţiei drumului şi turnarea a 3 straturi de asfalt;
Între km. 80 şi km 90 este necesară finalizarea a 40 de podeţe unde straturile de asfalt nu sunt turnate; de la km. 106+970 la km. 113+000 stânga, respectiv de km.113+000 la km 118+158 dreapta, de la km. 79+000 la km. 85+400 dreapta şi de la km. 80+0 60 la km. 89+200 stânga trebuie executate rigolele betonate pentru a se asigura scurgerea