Lucian PostuSlugile sunt o fauna obligatorie pentru curtile diversilor stapani, fauna fara de care nici un ghiolban "ajuns" nu-si poate inchipui adevarata reusita in viata. De calibre, culori si gabarite diferite, slugile dau sens existentei stapanului. Atente la dorintele lui, sunt gata sa se lase calcate in picioare, ori de cate ori proprietarul lor simte nevoia sa-si exercite atributiile de fiinta superioara. Desi il urasc pe cel care le injoseste zilnic si abia asteapta clipa razbunarii, slugile nu indraznesc decat arareori sa maraie impotriva stapanului. Daca o fac cumva, asta se intampla doar pe ascuns sau in vis. In schimb, ura lor se manifesta violent impotriva celor care le atrag atentia asupra statutului lor de fiinte subalterne si domestice.
De fapt, asta uraste cel mai tare o sluga: sa-i amintesti ca e o sluga. Poti sa-i plangi soarta, poti sa te indignezi impotriva tratamentului pe care i-l rezerva stapanul samd. Daca insa ii amintesti ca accepta pozitia de sluga, s-a terminat: devii un dusman de moarte, mai mare chiar decat stapanul care se sterge zilnic pe picioare cu servul pre-supus. Vi se pare bizara aceasta reactie? Nu e deloc. Are si sluga demnitatea ei. Sa-si asume deschis statutul de animal de casa? Imposibil. Ar insemna ori sa faca ceva ca sa schimbe situatia, ori sa dea dovada de un masochism greu de inchipuit. Asa, se taraie in mazga amortita a propriei slugarnicii, facandu-se ca nu intelege ce si cum. Iar maraielile latrate, aruncate peste gard, fac parte din schema de spalare a obrazului: marai, deci exist. Desigur, aceste sarmane vietuitoare merita o anumita compasiune, atata vreme cat se multumesc cu ograda in care se taraie si cu un marait fara exces de decibeli. Cand insa slugile cred ca pot sari gardul, o oglinda plasata prompt in fata lor e reactia cea mai potrivita.
Lucian PostuSlugile sunt o fauna obligator
