Prezent, luni, la cea de-a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, preşedintele Traian Băsescu declarat că reorganizarea administrativă a României nu va ţine cont de criteriile etnice.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre proiectul de reorganizare administrativă a României, subliniind că niciodată nu va mai exista o regiune autonomă maghiară, precum cea înfiinţată în mod artificial în perioada stalinistă.
“Vă garantez că reorganizarea administrativă a României nu se va face pe criterii etnice. Cei care cred că este posibil aşa ceva ne confundă cu staliniştii. Numai Stalin a organizat Regiunea Autonomă Maghiară. Aşa ceva nu va mai fi în România. În primul rând că România este stat autonom şi nimeni nu poate fi mai autonom ca altcineva între frontierele României”, a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele şi-a exprimat speranţa că Parlamentul va finaliza acest proiect. “Vreau să cred că Parlamentul nu se va împiedica până la urmă în proiectul de reorganizare administrativă de exigenţe care nu au nimic în comun cu definiţia pe care o are statul român de stat unitar şi că acest proiect va merge înainte, fiind necesar României”, a mai spus Băsescu.
Liderii comunităţilor româneşti prezenţi la Izvoru Mureşului
Liderii comunităţilor româneşti din vecinătate şi din Balcani se reunesc, în aceste zile, la Izvoru Mureşului, la Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni. Dezbaterile se desfăşoară în perioada 12-16 august.
Sub genericul “România europeană şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, cea de-a XI-a ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului propune teme importante de dezbatere.
Printre acestea se numără: comunităţile româneşti din vecinătate între deznaţionalizare şi integrare europeană, drepturile minoritarilor din Româ