La 1948, Suceava era un târg cu doar 10.000 de locuitori, cam cât au acum comunele mai mari din jur. La recensământul din 1966, în schimb, populația Sucevei ajunsese să fie de aproape patru ori mai mare – 38.000 de locuitori.

Practic, în numai 18 ani, a înregistrat o creștere explozivă, al cărei „motor” a fost dezvoltarea industriei, care a atras după sine dezvoltarea orașului. Atunci au început să răsară marile cartiere ale Sucevei – Burdujeni, Obcini, Zamca, George Enescu, atunci locuitorii comunelor din jur au lăsat plugul și sapa, pentru a se angaja ca muncitori în fabrici, devenind apoi orășeni, pentru că primeau repede și locuințe în blocurile care apăreau ca ciupercile după ploaie.

„Se construiau câte 1.800 de apartamente pe an”, își amintește fostul primar Gheorghe Toma de vremurile când era director al uneia dintre marile întreprinderi industriale ale Sucevei – IRA (Întreprinderea de Reparații Auto).

Începuturile zonei industriale Valea Sucevei

Platforma industrială Valea Sucevei, amenajată în lunca râului Suceava, la baza cartierului Burdujeni, era cea mai mare zonă industrială a orașului, zeci de mii de oameni lucrând aici, zi de zi.

Zona industrială din lunca Sucevei a început să se contureze în jurul anului 1960.

În 1959 a fost pus în funcţiune Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL), iar în 1962 Combinatul de Celuloză şi Hârtie (CCH). Cele două întreprinderi au schimbat complet modul în care era percepută industria la Suceava, unde, până atunci, nu exista decât vechea Întreprindere de Industrializare a Cărnii (fosta Uniune Anglo- Română pentru Industria Baconului, care funcţiona în Burdujeni din 1911), Întreprinderea de Colectare şi Industrializare a Laptelui (ICIL), Fabrica de Conserve şi Întreprinderea de Încălţăminte “Străduinţa”, înfiinţată în 1940, în Iţcani.

Pentru că cele două combinate şi restul