Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul văzut de un provincial

Publicat in Jurnalul, vineri 25 mai 2007 ·

Comunicatul săptămănii

E dimineaţa devreme. Am coborăt pe peron şi am dat de aceiaşi indivizi, cu aceleaşi vorbe de intămpinare: "Taxi!" şi iarăşi: "Taxi, taxi!… Taxi!". Eram tentat să le spun ceva urăt, să-i injur, să mă răcoresc. Puteam să-mi aleg şi singur un taxi…

Comunicatul săptămănii

Edimineaţa devreme. Am coborăt pe peron şi am dat de aceiaşi indivizi, cu aceleaşi vorbe de intămpinare: "Taxi!" şi iarăşi: "Taxi, taxi!… Taxi!". Eram tentat să le spun ceva urăt, să-i injur, să mă răcoresc. Puteam să-mi aleg şi singur un taxi… Intotdeauna am avut un sentiment ciudat odată ajuns aici. Incă din momentul in care mi se spunea "Hai in Bucureşti peste trei zile" deveneam indispus.

NEMULŢUMIT.Fiecare pas pe banda de asfalt dintre cele două linii mă făcea să mă afund. Cum naiba au reuşit să pună mlaştina asta in Gara de Nord!? Mi-am ales singur, cu o oarecare satisfacţie, taxiul. Şi i-am spus şoferului adresa. Adresa de "acasă". De fapt, intr-un loc străin şi gri pe care pentru următoarele săptămăni aveam să-l numesc simplu şi convenabil aşa, "acasă". Pe drum, taximetristul m-a surprins prin tăcere. Tăcere stranie pentru un bucureştean. Mergeam pe un drum pe care deja nu mai recunoşteam nici o clădire, nici o străduţă. Mă aşteptam, cum altfel?, să facă obişnuitele ocoluri pentru a incărca nota, să mă ducă, mai rău, pe centură, in pădure, la dracu’... Imaginaţia mea bogată! A luat-o, dimpotrivă, pe o scurtătură. Mi-a indicat şi scara exactă, conform adresei pe care i-o dădusem. Foarte amabil. Suspect de amabil.

Oamenii din Bucureşti se mişcă ori foarte repede, ori foarte incet. De fapt sunt o grămadă cei care se grăbesc şi mai sunt pe lăngă ei şi contemplativii. Primii te calcă pe ghetele pe care tocmai le-ai lustruit, iar cei din urmă te impiedică să avansezi. Trotuarele sunt extrem de aglo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 19 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 28 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 31 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°