M-am săturat de Boc-san. Prea ne tratează cu acelaşi proverb japonez: Ryouyaku kuchi ni nigashi (un medicament bun e amar). O tot face pe isha (doctorul). Uită că saru mo ki kara ochiru (până şi maimuţele cad din pom). Deşi, la cât a rezistat cu coasa în mână, e mai degrabă genul nana korobi ya oki (cade de şapte ori şi se ridică de opt). Talentul lui şi al echipei lui e - vorba japonezilor - să privească focul de pe celălalt mal al râului. Nu-I pot ierta însă că a stricat ceremonialul ceaiului - pensionarii îl dau pe gât ca să le taie foamea. Nu se face. Păcat.
Boc-san ascultă de Jeffrey Franks-sama ca un samurai de shogunul său. Ce-o să facă însă, când înaltului funcţionar al Băncii Mondiale i se va încheia mandatul? Hara-kiri!
Îi spun din timp ce şi cum, fiindcă un seppuku reuşit nu se face la voia întâmplării. E cu dichis, cu tabiet. Atenţie: nu discutăm despre chestiuni morbide, ci despre concept înălţător: Onoare (cuvântul a fost scos de Guvern din dicţionare prin ordonanţă de urgenţă). Cum e? Execuţi hara-kiri când ţi-ai pierdut onoarea, dar şi atunci când vrei să ţi-o recapeţi în faţa istoriei, să demonstrezi că - aşa cum scrie la manual - viaţa ta a fost aur curat, nu un aliaj fără valoare.
Nu-ţi faci un hara-kiri ca melancolicii, singur. E public, e cu martori. Cel mai bun prieten (Andreea Vass Paul?) te ţine de mână până lângă locul faptei, pe tatami, unde te aşezi tacticos. Un maestru de ceremonii îţi înmânează Wakizashi (sabia rituală), înclinându-se adânc. N-o înşfaci ca pe un bon de masă şi treci la treabă, ci te înclini şi tu adânc în faţa celor prezenţi şi glăsuieşti ceva memorabil. Atenţie: nu bilanţuri stupide, n-o mai spui pe aia cu medicamentul amar. Zici aşa: "Eu singur, nesfătuit de nimeni, am făcut şi-am dres şi ceea ce am făcut mi s-a părut corect, dar nu m-a înţeles nimeni. Vin astăzi în faţa voastră să-mi spăl demnitat
