„Se spune ca un om destept doarme in doua ore cit un prost in opt. Poate de asta Nedelciu n-a apucat sa implineasca 50 de ani“, scrie Sorin Stoica in Cartea tineretii mele, ultimul text din Aberatii de bun-simt (Editura Polirom, 2007). Sorin Stoica n-a apucat sa traiasca decit 28 de ani (s-a stins pe 6 ianuarie 2006), insa a reusit – cum rar se intimpla, si doar pentru „oamenii destepti“, care n-au timp de pierdut – sa se impuna drept unul din tinerii prozatori de mare forta de dupa 2000. A debutat in 2000 cu Povestiri cu injuraturi (de unde „se trage“ personajul Nae Stabiliment, prezent si in Aberatii de bun-simt), dupa care au urmat Dincolo de frontiere (2002), Povestiri mici si mijlocii (2004, in colaborare), O limba comuna (2004) si Jurnal (2006, postum).
„Orasul se citeste“
Iar evocarea lui Mircea Nedelciu nu e deloc intimplatoare – in proza pomenita mai sus, „cartea tineretii mele“ este... Amendament la instinctul proprietatii de Mircea Nedelciu, pe care Sorin Stoica o gaseste in biblioteca familiei, fiindu-i recomandata chiar de mama lui, care fusese colega cu Mircea Nedelciu. In fond, aceasta proza scurta (ea insasi!) e un fel de confesiune, de profesiune de credinta, plina de caldura la adresa scriitorilor „optzecisti“ care l-au marcat (alaturi de M. Nedelciu se afla Sorin Preda – cel care „m-a invatat sa scriu“, Gh. Craciun – care i-a publicat prima carte, la Editura Paralela 45 – si, in genere, cei „care faceau in anii ’70 gazeta de perete Noii“).
Sorin Stoica este, probabil, singurul continuator al acestei proze optzeciste (am mai spus-o si cu alta ocazie), proza socotita indeobste ca aflindu-se la capat de drum, in acel impas care s-a numit textualism. Or, iata ca textul lumii sau lumea ca text pot fi regindite, dincolo de orice constringeri de epoca sau de poetica, de catre un tinar autor de proza scurta, antropolog prin