Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânătoare de tancuri naziste

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 23 februarie 2008 ·

Armata bulgară caută blindatele germane abandonate la graniţa cu Turcia. Sursa: AP Photo

Autorităţile bulgare au hotărât să pornească vânătoarea de tancuri nemţeşti, care datează din epoca celui de-al Doilea Război Mondial. Mai precis, de săptămâna trecută, soldaţii din armata bulgară au primit sarcina de a găsi toate maşinăriile de război abandonate, de obicei în câmp, de-a lungul frontierei de sud-est a Bulgariei, relevă AFP.

Tancurile de fabricaţie germană, lăsate de izbelişte de mai bine de 50 de ani, transformă peisajul din apropierea graniţei cu Turcia într-unul care aminteşte de cele din jocurile video. Soldaţii trebuie acum să identifice tancurile, dar şi armele de atac abandonate după cel de-al Doilea Război Mondial, iar pentru asta sunt nevoiţi să cerceteze minuţios toată regiunea.

„Când Bulgaria a intrat în război alături de Germania nazistă, ţara a primit 97 de tancuri de tip Panzer IV, circa o sută de blindate de tip Sturmgeschütz III şi distrugătoare de tancuri Jagdpanzer IV“, a explicat directorul adjunct al Muzeului de istorie militară din Sofia, Blagoy Milenov.

Nostalgicii ar da şi douămilioane pe un Panzer

Interesul pentru tancurile abandonate a crescut după ce, în decembrie anul trecut, s-a raportat dispariţia unuia din regiunea Lesovo. La scurt timp, un ofiţer al armatei bulgare şi doi nemţi au fost arestaţi, bănuiţi fiind că au vrut să trimită vechiul blindat în Germania. Potrivit colecţionarilor, „comorile ascunse în câmp“ valorează milioane de euro.

„Colecţionarii, mai ales admiratorii Führerului - şi aceştia mai există încă -, sunt gata să plătească sume enorme pentru aceste tancuri“, a precizat Milenov. Acesta a declarat că, recent, un colecţionar rus a oferit 2,5 milioane de euro pentru un Panzer IV care se află, în prezent, la muzeu. În anii de după război, dar ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 26 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 2 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°