Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET: Elena Cîrsta aduce bani europeni la Reşiţa

Publicat in Adevarul, miercuri 20 ianuarie 2010 ·

Învăţătoarea îi pregăteşte pe elevi pentru viaţă prin lecţii practice. Aceasta este coordonatoarea a zeci de proiecte interactive pentru copii. Încă de pe băncile şcolii a ştiut că meseria de învăţătoare este ceea ce îşi doreşte cel mai mult să facă.

Elena Cîrsta predă de când se ştie. Încă de pe băncile şcolii a ştiut că meseria de învăţătoare este ceea ce îşi doreşte cel mai mult să facă. Absolventă a Liceului Pedagogic din Caransebeş, Elena a avut propria sa clasă chiar după terminarea liceului. „Dorinţa de a deveni cadru didactic a venit în urma unei nedreptăţi care s-a petrecut pe vremea când eram copil. Atunci mi-am zis că îmi doresc să fiu învăţătoare pentru că nu îmi doream ca elevii să sufere nedreptăţi”, a spus aceasta.

Muncitoare şi ambiţioasă, bănăţeanca se pregătea intens pentru viitoarea ei meserie. „Învăţam foarte mult la şcoală. Eram implicată în toate activităţile care se desfăşurau. Chiar şi în perioada liceului am participat la diferite cursuri. Nu am ezitat nici să fac un curs de arbitraj. Îmi plăcea competiţia. Am învăţat muzică singură pentru că era o probă eliminatorie pentru intrarea la liceu”, a mai spus învăţătoarea.

Provocarea a motivat-o

Mai mult de zece generaţii de elevi au fost îndrumaţi de aceasta. Prima zi de şcoală în postura de dascăl a fost una memorabilă. „Am pregătit un discurs pentru ziua în care mi-am început activitatea de învăţător. Au fost emoţii de ambele baricade, ţin minte că am reuşit să impresionez şi părinţii”, a povestit coordonatoarea de proiecte.

Din 2004 Elena a fost desemnată coordonator de proiecte şi proiecte educative în cadrul Şcolii Generale Numărul 6 din Reşiţa. „Mi-a plăcut mereu să le ofer copiilor mai mult decât o lecţie teoretică. Din acest motiv am căutat mereu să le exemplific ceea ce le predau la clasă. Am organizat excursii tematice, schimburi de expe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 40 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum o ora
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°