Eram în drum spre o televiziune, la prima oră a dimineţii, pentru a vorbi despre o campanie de Ziua astmului, un eveniment medical de importanţă naţională, ajuns la a patra ediţie şi cu două săptămâni de screening spirometric. Era dimineaţă şi trebuia să traversez Bucureştiul printr-un trafic aglomerat de la un capăt la altul. Când am ajuns aproape de postul respectiv, am primit telefon că s-a anulat totul deoarece, la ştirile bombă (aşa-zisele „breaking news“), trei tramvaie s-au ciocnit şi au fost victime suficiente pentru o ştire. M-am reîntors la serviciu şi colegii mi-au spus, ulterior, că timp de două-trei ore toate televiziunile – chiar şi cele care nu vânează violuri şi crime în direct – au transmis neîncetat acest accident, cu comentarii pro şi contra legate de cauze, circumstanţe etc. Cu o zi înainte, toate televiziunile nu au făcut altceva decât să comenteze şi să arate cum vin spaniolii, cum beau spaniolii, cum pleacă, cum ne înalţă osanale sau cum ne clasează ca ţară în curs de dezvoltare. Mi-am adus aminte, privind în zilele următoare şi asistând întâmplător la evenimentele relatate de diferite canale de ştiri, jurnale de la mai multe televiziuni, că această Publicitate întâmplare nu este unică. Au curs şi curg, în direct sau în reluare, imagini legate de: silicoane mai mult sau mai puţin bine poziţionate, accidente medicale la operaţii de înfrumuseţare, căsătorii desfăcute şi refăcute, iubiri „interzise“, furturi cu autori necunoscuţi sau cu regrete că sunt cunoscuţi, ameninţări mai mult sau mai puţin voalate etc. Încet-încet, ne-am transformat toate canalele media într-un imens univers de cancanuri cu perdea sau fără. Victimele suntem noi, privitorii, plătitorii acestora. Toate fac rating pe spinarea noastră iar acţiunile decente, de importanţă naţională, sunt ucise printr-o simplă frază într-un jurnal sau, aşa cum s-a întâmplat în caz