Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vameşi trimişi în judecată în urmă cu şase ani - pedepse mai mici decât durata procesului. Dosar: "darea şi luarea de mită erau atât de obişnuite, încât nici nu se fereau unii de alţii"

Publicat in Gandul, luni 28 aprilie 2014 ·

Mai mulţi vameşi din Prahova, trimişi în judecată în urmă cu şase ani şi condamnaţi în mai 2011 la închisoare cu suspendare, au primit pedepse reduse în urma rejudecării procesului la Curtea de Apel Ploieşti, pedepsele fiind mai mici decât durata procesului în timpul căruia trei inculpaţi au murit.

Un număr de 15 vameşi şi comisionari vamali, trimişi în judecată în anul 2006 pentru fapte de corupţie şi condamnaţi la sfârşitul lunii mai 2011 la închisoare cu suspendare de căt

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 36 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 20 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 36 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 20 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°