Orchestra şi Corul Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, dirijate de Sir Antonio Pappano, au interpretat miercuri seară lucrări de Ravel, Enescu şi Dvořák. Joi, aceiaşi muzicieni au interpretat „Requiem-ul“ de Verdi
Cronică realizată de Mioara Bâscă
Ce aventură, ce frumuseţe, ce plăcută companie ne‑au oferit Orchestra şi Corul Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma!
Publicului i-a fost transmisă rugămintea dirijorului ca între primele două piese din program să nu aplaude. Dacă la început a părut surprinzătoare o astfel de cerere, logica ei s-a relevat audienţei de abia către sfârşitul Poemului simfonic Vox Maris op.31 de G. Enescu atunci când a putut fi sesizată existenţa unor pasaje complementare, de aceeaşi sorginte spirituală, precum cele ce s-au auzit în prima lucrare interpretată – O barcă pe ocean din suita Oglinzi op. 43 de M. Ravel.
Experimentatul şi ingeniosul dirijor italian a ales preambulul ravelian pentru a-şi începe călătoria pe întinsul mării şi ne-a sedus pe toţi cu invitaţia sa. Construită pe o celulă de o măsură, un motiv extrem de evocator, lucrarea surprinde imensitatea schimbătoare a întinderilor de ape. Ne-am simţit în siguranţă, ocrotiţi de măiestria lui Sir Antonio Pappano care a pus în valoare fiecare detaliu al orchestraţiei marelui compozitor francez. Măiastra mânuire a maselor sonore, obţinerea simultaneităţii emisiilor de sunete, echilibrul şi diversitatea coloristică sunt doar câteva dintre calităţile acestei interpretări.
Corul, seducător
Odată încheiată descrierea oceanului s-a ascultat Vox Maris. Dacă Ravel a fost descriptiv sonor, la Enescu tonul se schimbă, devine întrebător, meditativ. De la contemplarea naturii s-a trecut la desluşiri de taine. Câtă iscusinţă şi talent dirijoral pentru a obţine o asemenea omogenitate a partidelor de instrumente, un ră