Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Avem 10.000 de români în Siria

Publicat in Romania Libera, marți 27 august 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că, "în ceea ce ne priveşte, suntem afectaţi de tabloul violent din Orient".

"În Siria avem 10.000 de români. Avem Israelul, care este în jurul unei zone de insecuritate, unde avem o jumătate de locuitori de limbă română, şi avem relaţiile economice tradiţionale cu ţări ca Egiptul, ca Siria, ca Libia, de ce nu, Yemen, unde lucrurile nu sunt stabile", a mai declarat Traian Băsescu.

Situaţia este tensionată în Siria, după ce secretarul de stat american a anunţat că regimul lui Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva manifestanţilor.

De asemenea, luni, inspectorii Organizaţiei Naţiunilor Unite care se deplasau spre locul unde ar fi fost folosite amre chimice, Ghouta, au fosta atacaţi de luneşti. Regimul sirian dădea vina pe manifestanţii care cer schimbarea guvernului.

Pe de altă parte, Statele Unite analizează posibilitatea unei intervenţii în Siria, în timp ce Rusia a avertizat că o intervenţie fără acordul ONU ar fi "periculoasă".

Citeşte şi LIVE TEXT. Criza din SIRIA se acutizează. Urmăreşte aici cele mai importante evenimente

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că, "în ceea ce ne priveşte, suntem afectaţi de tabloul violent din Orient".

"În Siria avem 10.000 de români. Avem Israelul, care este în jurul unei zone de insecuritate, unde avem o jumătate de locuitori de limbă română, şi avem relaţiile economice tradiţionale cu ţări ca Egiptul, ca Siria, ca Libia, de ce nu, Yemen, unde lucrurile nu sunt stabile", a mai declarat Traian Băsescu.

Situaţia este tensionată în Siria, după ce secretarul de stat american a anunţat că regimul lui Bashar al-Assad a folosit arme chimice împotriva manifestanţilor.

De asemenea, luni, inspectorii Organizaţiei Naţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 4 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 9 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 8 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 13 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 8 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

8°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/18°