Pentru ca Mircea Geoana isi doreste sa-si serbeze urmatoarea aniversare la Cotroceni, ca urmas al lui Ion Iliescu, pesedistii se intrec in tot felul de proiecte de campanie. Subit, sunt interesati si de soarta firmelor impinse la faliment de impozitul forfetar, de locatarii care nu pot plati reabilitarea termica si de relansarea sectorului constructiilor cu ajutorul ANL. Astfel, in privinta eliminarii impozitului forfetar, tonul a fost dat chiar de Geoana, iar la circa o saptamana, partidul s-a conformat. Prin intermediul purtatorului de cuvant, Bogdan Niculescu Duvaz, social-democratii au cerut luni PDL sa discute pentru a stabili o data clara pentru eliminarea acestui impozit, subliniind ca PSD ar viza data de 1 septembrie, rastimp in care ministerul condus de Gheorghe Pogea (PDL) ar avea vreme sa faca "toate diligentele necesare".
Sansa de a fi eliminat impozitul forfetar pare destul de mare, in conditiile in care si ministrul Economiei, Adriean Videanu (PDL), a admis ca introducerea acestuia a reprezentat o eroare a Guvernului. Premierul Boc a declarat, in schimb, ca asteapta o evaluare a impactului pe care l-a avut impozitul forfetar, "pentru ca, deocamdata, el nici nu a fost incasat". Aceasta, in conditiile in care un studiu de impact intocmit de Ministerul Finantelor in iunie a estimat ca peste 100.000 de firme, care au avut in 2008 o cifra medie de afaceri de 200 euro pe luna, si-ar putea inceta activitatea ca urmare a introducerii, de pe 1 mai, a impozitului forfetar. La pachet cu eliminarea impozitului forfetar, social-democratii au anuntat ca vor cere partenerilor de guvernare sa fie redus cu circa 30% pretul la energia electrica.
"Merita ca pana la sfarsitul anului sa facem o discutie privind perspectiva administrarii energiei din Romania, acest lucru este o prioritate", a explicat Duvaz. La randul sau, presedintele Consiliu