Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Sistemul de amprentare al Poliţiei, BLOCAT. Află motivul!

Publicat in Romania Libera, joi 13 septembrie 2012 ·

Sistemul informatic de amprentare al Poliţiei Române nu mai poate fi accesat. Poliţia a confirmat deja că verificările se fac manual, potrivit Realitatea.net.

Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a declarat, joi, că sistemele de comparare a datelor Poliţiei nu aveau asigurată mentenanţa, întrucât contractele erau expirate, iar la rectificare s-au alocat bani pentru aceste servicii şi vineri vor fi negocieri pentru încheierea contractelor, potrivit Mediafax.

"Când am venit la minister şi am aflat că aceste baze de date nu funcţionează, am făcut eforturi ca la rectificarea bugetară să se aloce bani pentru mentenanţa bazelor de date, în contextul în care contractele expiraseră. S-a luat legătura cu firma din Franţa, cea care asigură mentenanţa, iar reprezentanţii acesteia sunt în România de două săptămâni", a spus Mircea Duşa.

Ministrul de Interne a mai spus că procedurile pentru asigurarea mentenanţei sunt demarate, iar vineri vor fi negocieri pentru încheierea contractelor şi speră ca firma care a instalat softul să remediese problemele la sistem.

Mircea Duşa a ţinut să precizeze că dacă sunt probleme la sistemul de comparare a datelor, nu înseamnă că cercetările nu se mai fac, ci doar că acestea sunt îngreunate, pentru că verificările se fac manual, pe baza fişelor deţinute de Poliţia Română.

Poliţia a rămas din 20 iunie fără baza de date, întrucât cele două programe folosite pentru recunoaşterea facială şi identificarea amprentelor suspecţilor nu mai funcţionează din cauza unor probleme tehnice, verificările fiind astfel îngreunate întrucât amprentele suspecţilor sunt comparate manual.

Programele Imagetrak şi AFIS 2000, folosite de criminalişti pentru identificarea persoanelor suspecte, nu mai funcţionează din 20 iunie, când a apărut o defecţiune la sistemul de alimentare care nu a mai putut fi remediată.

Potrivit reprezentanţil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 39 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°