Anchetatorii exclud vinovăţia unui angajat al CFR în cazul accidentului feroviar de la Valea Călugărească, produs la data de 10 mai şi soldat cu decesul unei tinere şi rănirea a altor patru persoane.
Anchetatorii exclud vinovăţia unui angajat al CFR în cazul accidentului feroviar de la Valea Călugărească, produs la data de 10 mai şi soldat cu decesul unei tinere şi rănirea a altor patru persoane.
Accidentul feroviar petrecut la intrarea în halta Valea Călugărească a avut drept cauză desfacerea voluntară a şuruburilor de la macaz, a declarat Laurenţiu Dumitru, directorul AFER şi şeful comisiei de anchetă. În trenul accelerat 1661, care a plecat din Ploieşti Sud către Iaşi la ora 16:46, se aflau aproximativ 200 de pasageri. Garnitura a deraiat după ce s-a schimbat macazul. Locomotiva şi primele două vagoane au ieşit de pe linie, dar nu s-au răsturnat, primul vagon fiind uşor înclinat.
Conform rezultatelor finale ale anchetei, nici un ceferist nu este de vină pentru producerea accidentului. “În urma anchetei s-a constatat că nu este vina personalului căii ferate. Nu se ştie dacă şuruburile şi piuliţele au fost desfăcute pentru a fi furate. Poliţia şi Procuratura urmează să facă investigaţii în continuare”, a explicat Constantin Manea, directorul general CFR Infrastructură. În cadrul anchetei au fost derulate două experimente pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului, deoarece la ora 16:43, cu 12 minute înainte de producerea tragediei, pe acolo a trecut un mărfar. “Revizorul de cale verifică vizual o dată pe zi 10-15 kilometri de cale ferată, iar în ziua respectivă acesta nu a depistat nici o neregulă. Înainte cu circa 10 minute de producerea accidentului, pe linia respectivă a trecut, fără probleme, un mărfar. Desfacerea piuliţelor este posibil să se fi petrecut după trecerea acestuia prin zona cu pr