Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşit de stagiune la Opera de Stat din Stuttgart

Publicat in Romania Literara, vineri 9 august 2013 ·

Evident, globalizarea este un fenomen extins inclusiv la nivelul vieţii muzicale internaţ ionale. Şi nu de azi, nu de ieri.

Au apus demult timpurile în care în marile centre muzicale ale Germaniei, la Berlin, la Dresda, la München, orchestrele formate aproape în exclusivitate din muzicieni germani, erau conduse de şefi de orchestră de origine germană care programau prioritar muzică germană.

Excepţiile sunt notabile. În perioada imediat următoare celui de Al Doilea Război Mondial, în debutul procesului de denazificare, Filarmonica din Berlin a angajat un tânăr dirijor talentat care, întâmplător studia în acei ani în Germania; era Sergiu Celibidache. Relativ recent, după caderea zidului berlinez, un jurnalist îl întreba pe Daniel Barenboim – proaspăt numit director al celebrei Opere de Stat situate pe bulevardul Unter den Linden – dacă îşi poate explica cum de a fost propulsat la conducerea unei instituţii artistice ce reprezintă chintesenţa însăşi a spiritualităţii gemane. Marele muzician a răspuns pe cât de simplu pe atât de enigmatic: Nu-mi explic! Să nu uităm, de ani buni, englezul Simon Rattle este directorul artistic şi primul dirijor al Filarmonicii din capitala federală a Germaniei. Între timp, în ultimele două decenii, lucrurile s-au schimbat. Mult.

În mijloc de iulie am beneficiat de o invitaţie onorantă de a asista la evenimentele sfârşitului de stagiune ale celei mai importante instituţii muzicale a landului Baden-Wurtemberg. Este una dintre cele mai bogate regiuni ale Germaniei. Importante corporaţii naţionale şi internaţionale îşi arogă titluri de glorie în a subvenţiona marile instituţii de cultură ale capitalei landului, evenimente artistice sau formaţii, ansambluri orchestrale, coregrafice. Mecenatul are aici o veche tradiţie.

Fenomenul globalizării atinge uneori situaţii pe care le-aş numi, în parte, stranii. Ultimul co

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 27 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 6 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°