Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba aminteşte că oferă stimulente financiare pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în evidența instituției. Vor primi stimulente cei care se angajează în perioada în care primesc indemnizație, persoanele care locuiesc la o distanță mai mare de 50 kilometri de locul unde se angajează, absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 16 ani înregistrați la AJOFM, dar și alte categorii.
În baza Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările şi completările ulterioare, AJOFM Alba acordă stimulente financiare, astfel:
Persoanele care se angajează în perioada în care primesc indemnizaţia de şomaj beneficiază, din momentul încadrării în muncă şi până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, neimpozabilă în cuantum de 30 % din indemnizaţia de şomaj.
Nu beneficiază de acest drept persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii doi ani.
Persoanele care în perioada în care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj se încadreazã, potrivit legii, într-o localitate situatã la o distanţã mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil au dreptul la o primã de încadrare acordatã din bugetul asigurãrilor pentru şomaj egalã cu de douã ori valoarea indicatorului social de referinţã (unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, care în acest moment are valoarea de 500 lei) în vigoare la data acordãrii;
Persoanele care în perioada în care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj se încadreazã, potrivit legii, într-o altã localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schim