Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Gigacaloria în campanie electorală

Publicat in Adevarul, joi 15 septembrie 2011 ·

Preţul Gigacaloriei la Braşov va fi tot de 191,73 de lei, chiar dacă Guvernul a tăiat subvenţia. O astfel de veste ar trebui să fie de „bine". Însă, este o chestiune populistă, care ascunde câteva mari chestiuni care nu ţin de interesul majorităţii comunităţii locale.

La Braşov, circa 15.000 de apartamente mai sunt încă racordate în sistemul centralizat. Adică o foarte mică parte dintre locuitorii acestui oraş. În schimb, pompăm căruţe întregi de bani publici într-un sistem care este departe de a fi perfomant. „Luminiţa de la capătul tunelului", în acest caz, nu numai că nu se vede, dar e stinsă demult... Cu atât mai mult cu cât autorităţile tot mai aruncă perdele de fum că pun în aplicare tot felul de proiecte pilot, pe de-o parte, iar pe de alta bagă CET-ul în faliment.

Peste 30 de milioane de lei sunt cheltuiţi pentru a subvenţiona diferenţa de până la 387,3 lei, cât este preţul real de producţie al gigacaloriei. „Am efectuat câteva simulări cu comisia economică din Primărie şi sumele pe care le aveam prevăzute în buget pentru subvenţionarea preţului la gigacalorie sunt suficiente pentru a nu majora preţul la gigacalorie. Totuşi, la 1 ianuarie, vom face nişte ajustări ale preţului, dar acesta va ajunge la maximum 198 de lei", a declarat primarul George Scripcaru. La aceşti bani, mai trebuie adăugaţi alţi 12 milioane de euro, care nu vor fi fonduri europene nerambursabile, cum se lăudau edilii braşoveni, ci un credit BERD, pentru înlocuirea reţelelor care au pierderi de 40%. Iar toţi aceşti bani sunt destinaţi doar pentru circa 15-20% dintre locuitorii Braşovului!

Discriminarea este cu atât mai evidentă cu cât de subvenţii nu vor beneficia cei care nu sunt racordaţi la sistemul centralizat, dar care plătesc la acelaşi nivel taxe şi impozite locale. Pentru aceştia, domnul primar nu a avut nicio veste. La Ploieşti, măcar dclarativ, edilul a anunţat c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°