Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pato, „diavolul împieliţat”

Publicat in Adevarul, duminică 30 august 2009 ·

Puştiul care a câştigat de unul singur meciul cu Siena, din prima etapă a campionatului italian, este lăudat de presa peninsulară. Pato trebuie să-l facă uitat pe Kaka, fostul star al „Diavolului“ milanez. Deocamdată, a început cu bine. La 4 ianuarie 2008, adolescentul Pato sosea pe aeroportul din Milano. Avea 19 ani şi o încredere debordantă în forţele proprii. „Dacă voi fi introdus pe teren, voi da gol în primul meci”, s-a lăudat brazilianul.

Antrenorul Carlo Ancelotti a mizat pe tânărul îndrăzneţ, iar Pato a marcat chiar la debutul său, în meciul cu Napoli. După opt luni, Pato a câştigat de unul singur meciul cu Siena şi se anunţă unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti din fotbalul mondial.

„Răţoiul” refuzat

Alexandre Rodrigues da Silva s-a născut în localitatea Pato Branco din statul brazilian Parana.  Porecla „Pato” i-a fost dată în onoarea localităţii în care s-a născut  dar, în limba portugheză, acest cuvânt înseamnă „raţă”, ceea ce a dus la porecla „Răţoiul”, după care este cunoscut fotbalistul în Europa.

Viitorul star a jucat încă de la cinci ani fotbal în sală, unde şi-a demonstrat din plin calităţile. Tehnica puştiului a devenit cunoscută în statul Parana, iar Gremio Porto Alegre a pus ochii pe Pato. Şansa s-a transformat rapid în dezamăgire pentru acest copil. Echipa, al cărui fan înrăit era, l-a refuzat după câteva probe.

Pe fir au intrat rivalii de la Internacional, care au făcut una dintre cele mai bune afaceri din fotbalul brazilian. După şase ani de juniorat şi doar un sezon petrecut la echipa de seniori, Internacional l-a cedat pe Pato la AC Milan contra sumei de 20 de milioane de euro.

Pato s-a adaptat rapid la fotbalul pretenţios din Serie A, competiţie în care a marcat de 26 de ori în 55 de meciuri. Sâmbăta trecută, Pato a bătut de unul singur pe Sien

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 50 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 30 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 39 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 21 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 58 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°