Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Resita: Culmea haosului: zece angajaţi ai primăriei au săpat inutil un an

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

Personalul Direcţiei pentru Întreţinere a Patrimoniului nu poate efectua toate lucrările din oraş. După ce, timp de un an, departamentul specializat s-a chinuit să facă reparaţii în oraş, primăria a înţeles că are nevoie de specialişti.

Una din cele mai mari nemulţumiri ale reşiţenilor, în această perioadă, sunt şantierele create în oraş din cauza diferitelor lucrări de reparare sau întreţinere. Aproximativ opt şantiere ISPA, la care se adaugă alte lucrări de întreţinere, se efectuează astăzi în Reşiţa.

Cei zece angajaţi de la Direcţia pentru Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului din cadrul Primăriei Reşiţa nu fac faţă tuturor solicitărilor. Criza de personal şi slaba dotare a direcţiei a dat naştere unei hotărâri a consilierilor. Acordul cu alte firme de specializare este soluţia salvatoare. „Noi nu efectuăm lucrări de asfaltare şi refacere a pavajului pentru că nu avem utilaje. Ultimul a fost achiziţionat în anul 2001 sau 2002. În cazul în care apar lucrări de refacere în oraş, noi trebuie să avem firma stabilită prin licitaţie pentru a acţiona“, a spus Ioan Simion Purec, şeful Direcţiei pentru Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului.

Economie de tip sovietic

Toate lucrările care trebuia făcute în oraş erau în sarcina angajaţilor Direcţiei care este astăzi subordonată primăriei. Astfel, se economiseau bani din bugetul local. Scopul înfiinţării acesteia nu a fost realizat întru totul. Dotările deficitare nu fac posibilă realizarea unor lucrări specifice. „Noi lucrăm mai scump ca celelalte firme. Refacerea după ISPA costă 38 de euro pe metru pătrat. Noi lucrăm cu 20 euro, iar Hidroconstrucţia, cu 18 euro“, a mai spus Purec.

Criza de buget local nu permite niciun fel de risipă, motiv pentru care firmele care vor efectua lucrări în Reşiţa trebuie să aibe tarife mai mici decât cele ale primăriei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 53 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 6 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°