Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sansele să fim loviţi de un asteroid imens au scăzut

Publicat in Gandul, joi 8 octombrie 2009 ·

NASA a redus puternic şansele ca Pâmântul să fie lovit de masivul asteroidul Apophis în 2036, informează AFP.

Apophis a captat atenţia publicului în 2004, anul descoperirii sale, când s-a anunţat că ar putea reprezenta o ameninţare pentru Pământ. Asteroidul are un diamentru de 270 de metri.

În prezent există o şansă la 250.000 ca Apophis să lovească Pâmântul în anul 2036. Deşi pare îngrijorător, în urmă cu puţin timp şansele era una la 45.000.

Noi observaţii efectuate cu telescopul Universităţii din Hawaii au permis recalcularea traseului corpului ceresc. Din fericire, a rezultat că noul traseu al lui Apophis este mai îndepărtat de Pământ decât cel iniţial. Specialiştii NASA Steve Chesley şi Paul Chodas de la Jet Propulsion Laboratory au redus cifra, utilizând noi tehnici şi informaţii pentru a reface calculele.

Iniţial, astronomii s-au temut că asteroidul are 2,7% şanse să lovească Pământul în 2029, însă calculele ulterioare au eliminat această ipoteză.

Impactul unui asemenea corp spaţial cu Pâmântul nu ar însemna o catastrofă globală, dar probabil ar provoca un dezastru regional, potrivit cercetătorilor.

Apophis se va afla la cea mai mică distanţă de Pământ (29.450 km) pe 13 aprilie 2029. (V.M.)

NASA a redus puternic şansele ca Pâmântul să fie lovit de masivul asteroidul Apophis în 2036, informează AFP.

Apophis a captat atenţia publicului în 2004, anul descoperirii sale, când s-a anunţat că ar putea reprezenta o ameninţare pentru Pământ. Asteroidul are un diamentru de 270 de metri.

În prezent există o şansă la 250.000 ca Apophis să lovească Pâmântul în anul 2036. Deşi pare îngrijorător, în urmă cu puţin timp şansele era una la 45.000.

Noi observaţii efectuate cu telescopul Universităţii din Hawaii au permis recalcularea traseului corpului

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°