Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim a trecut de Hypo Viena, cu 32-27, şi nu mai poate pierde primul loc

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Galacticele s-au impus cu 32-27 (17-14), în faţa lui Hypo Viena (Austria). Astfel Oltchim Rm. Vâlcea nu mai poate pierde primul loc în Grupa Principală 2 din Liga Campionilor la handbal indiferent de rezultatul meciului pe care îl vor susţine sâmbătă, 20 martie, la Viborg (Danemarca). Adversara campioanei României se va alege între Larvik (Norvegia) sau Gyor (Ungaria).

Cu toate că nu a avut o evoluţie egală, în cele 60 de minute ale întâlnirii cu Hypo Nierderosterreich Viena (Austria), Oltchim Rm. Vâlcea nu a tremurat niciun moment pentru victorie. Fetele lui Radu Voina s-au instalat imediat la conducere (2-0), iar la mijlocul primului mitan s-au detaşat la şase goluri (13-7).

O relaxare prematură a permis adversarelor să se apropie ameninţător, în ultimele minute ale reprizei, când gruparea austriacă a revenit de la 7-13 la 11-13 (min. 26). Oltchim a apăsat din când în când pe acceleraţie, terminând meciul cu o victorie de necontestat (32-27). De remarcat că jucătoarele noastre s-au detaşat prin valoarea individuală, însă au comis şi o serie de erori nepermise la nivelul lor.

Patricia Vizitiu, chiar dacă a avut perioade în care nu s-a văzut, a fost din nou principala realizatoare a Oltchimului. Goluri importante au reuşit Ramona Maier, Steluţa Luca, Cristina Neagu, Narcisa Lecuşanu, Ada Nechita, Adina Meiroşu. O evoluţie bună a avut şi portăriţa Paula Ungureanu, ale cărei intervenţii, îndeosebi de după pauză, au permis campioanei României să-şi conserve avantajul.

Victoria o detaşează pe Oltchim în fruntea clasamentului Grupei Principale 2 din Liga Campionilor, ea având trei puncte mai multe decât Viborg, care nu are nici ea cum să piardă locul 2 şi calificarea în semifinale. Oltchim va juca în Danemarca sâmbătă, 20 martie, un meci pentru orgoliu.

FILMUL MECIULUI

Min. 60: GOOOL, MAIER! Oltchim a câştigat cu 32-27.

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 52 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°